luni, 24 aprilie 2017

Meteodependenta intre mit si adevar !

Cald, frig, soare, ploaie, vant, ......toate derulate intr-un ritm mult prea alert pentru organismul nostru, in aceasta perioada !
Variatiile de temperatura, de presiune atmosferica, de umiditate, modificari ale incarcaturii electrice a aerului, toate ne influenteaza, mai mult sau mai putin, la nivel fizic, psihic, emotional.
Fizic, ne simtim mai obositi, mai astenici, scade capacitatea de adaptare la efort, avem dureri cap, ameteli, tulburari de somn; psihic, suntem mai anxiosi, irascibili, avem tulburari de apetit (parca am rontai ceva tot timpul), prezentam tulburari de memorie si concentrare.




Aceasta simptomatologie poate afecta oamenii  sanatosi, care sunt intr-o mai mica masura sensibili la variatiile atmosferice.
In cazul persoanelor meteodependente, situatia se complica putin, are loc o acutizare a unor afectiuni pre-existente, aflate in stare latenta; cei cu reumatism degenerativ devin adevarate barometre ce prevestesc oscilatiile meteorologice-dureri articulare, inflamatie, limitarea miscarilor in articulatie, in cazul unor fronturi de aer rece si umed; persoanele cu o slaba imunitate prezinta frecvente infectii respiratorii, favorizate de aerul umed, de vant; cei cu un psihic mai labil prezinta atacuri de panica, depresie, accentuate de zilele mohorate; scaderea presiunii atmosferice provoaca cresterea tensiunii arteriale, cefalee, palpitatii, respiratie dificila, migrene.


Ce este de facut?
-alimentatia sanatoasa si naturala, care sa cuprinda nutrienti de calitate (peste si fructe de mare, crucifere, cereale integrale, iaurt, sana, chefir, fructe proaspete si uscate, fructe si seminte oleaginoase), hidratare cu apa, sucuri naturale (citrice, struguri, rodie, sfecla rosie, morcov, telina, patrunjel, varza), ceaiuri (alb, negru, verde, roibos, ghimbir, soc, fructe padure) 

-utilizati plantele adaptogene care ajuta organismul sa se echilibreze la nivel fizic, psihic, emotional, care scad nivelul hormonilor de stress (cortizol) si-l cresc pe cel al hormonilor bunei-dispozitii (serotonina si dopamina); rhodiola rosea, reishi, astragalus, cordyceps, panax ginseng, lemn-dulce, busuioc, maca; benefice sunt si extractele naturale de vitamina C, care ne cresc imunitatea si tonusul general; coenzima Q10 este o sursa excelenta de energie, ca si produsele apicole (pastura, laptisor de matca)

-benefice sunt si produsele gemoterapice, in combinatii stabilite de un medic apifitoterapeut, pentru imbunatatirea imunitatii, pentru inlaturarea starii astenie si pentru un plus de energie - din muguri de coacaz-negru, mladite maces, muguri de stejar, muguri de catina alba, muguri porumbar, mladite rozamarin  

-faceti miscare zilnic, de preferat in aer liber


-aromoterapia cu ulei esential de menta, rozmarin, lavanda, roinita, bergamota, iasomie, geraniu, muscata, cateva picaturi adaugate in apa de baie, in uleiul de masaj, in lampa de aromoterapie, ne relaxeaza, ne calmeaza, ne echilibreaza la nivel psiho-emotional

-nu in ultimul rand, bucurati-va de 10-12 sedinte de reflexoterapie si reflexoterapie polarizata, pentru echilibrare energetica si restabilirea tonusului fizic si psihic
Dr Constantina Ruxandra

Medic specialist medicina familie, apifitoterapie, gemoterapie, reflexoterapie




Trimiteți un comentariu

Adaugare comentariu

Tasteaza cuvantul cheie dorit si apasa ENTER