joi, 18 iulie 2019

Fitoterapia in slujba sanatatii si frumusetii



·        Natura a fost si este cea care ne ofera cele mai bune solutii pentru a ne pastra starea de sanatate – atat cea interioara, cat si cea exterioara.


·        Plantele au fost folosite din cele mai vechi timpuri, sub forma de ceaiuri si potiuni, pentru ameliorarea diferitelor afectiuni, dar si sub forma de comprese, cataplasme, bai, creme, tincturi, pentru pastrarea frumusetii si sanatatii tenului si parului. Studierea plantelor si folosirea substantelor active pentru a ajuta corpul sa isi pastreze tineretea si frumusetea stau la baza fitoterapiei (terapia cu plante). Aceasta este stiinta exacta ce are ca scop crearea unor formule eficiente folosind extracte naturale. La nivelul pielii, plantele ajuta la mentinerea starii de hidratare naturala, a elasticitatii si fermitatii acesteia, reglarea secretiei de sebum si prevenirea imbatranirii premature.

·        Este imbucurator faptul ca tot mai multi producatori din domeniul cosmeticii folosesc in retetele lor extracte naturale din plante. Oare de ce? Pentru ca am realizat cu totii beneficiile plantelor si efectul terapeutic dovedit de-a lungul timpului prin nenumarate studii efectuate. Actiunea acestora este blanda, dar ferma, cu efecte benefice cumulative si constante in timp. De asemenea, nu agreseaza celulele corpului nostru, pot actiona si preventiv, impiedicand instalarea unor afectiuni, dar si imbatranirea prematura a pielii, aparitia ridurilor, degradarea parului.

·        E important sa alegeti produse de ingrijire personala care reprezinta fuziunea intre stiinta si puterea vindecatoare nelimitata a naturii!


·        Personal, sunt o adepta fidela a terapiilor naturale. Copil fiind, mi-aduc aminte cu multa nostalgie de bunica mea, care avea un ten remarcabil si un par lung superb, chiar si la 80 ani. Secretul ei? Aplicarea zilnica pe fata a unor creme naturale si folosirea unor sampoane pe care si le facea din morcov, ou, fructe, germeni de grau, plante, produse apicole. Simpla coincidenta??? Categoric NU!

·        Traim intr-o societate poluata, stresata si stresanta, si de multe ori nu putem schimba asta. Dar putem face foarte multe in ceea ce priveste, de exemplu, alimentatia, sa incercam sa mancam cat mai natural si mai sanatos. Putem sa alegem acele produse de ingrijire personala cu extracte naturale, care ne pastreaza tineretea, frumusetea si sanatatea pielii si a parului.

·        Va recomand sa folositi produse aprobate dermatologic potrivite pentru nevoile pielii si ale parului vostru. Astfel, cremele de fata pe care le folositi trebuie sa tina cont de caracteristicile pielii - de la tipul la ten la varsta - si sa contina ingrediente care sa asigure hidratarea si hranirea adecvata a pielii, mentinerea elasticitatii si fermitatii acesteia, sa previna aparitia prematura a ridurilor si imbatranirea tenului. Pentru mentinerea elasticitatii tenului, folositi creme care contin fito-colagen, care poate sa fie extras din seminte si uleiuri din germeni de grau, cunoscute pentru ca stimuleaza producerea colagenului si restabilesc elasticitatea pielii.

·        Zona din jurul ochilor este una sensibila si necesita o atentie speciala. Puteti opta pentru creme care contin extract de gura lupului sau de mur pitic pentru ca asigura o hidratare profunda si au proprietati antioxidante, calmante si emoliente cutanate.

·        Aplicarea periodica a unei masti, care poate sa contina, de exemplu, extract de pin, mesteacan, artar va hidrata intens pielea, aceasta capatand un aspect neted, catifelat.


·        Mai jos gasiti o lista de ingrediente cu beneficii vizibile asupra pielii noastre:
  • Verbina, utilizata inca din antichitate, numita si iarba sacra, catifeleaza si hidrateaza pielea si are un efect racoritor si tonic, decontracturant; in plus, are actiune antiinflamatoare, antiseptica si calmanta;
  • Primula este o planta care echilibreaza din punct de vedere hormonal organismul femeii, iar asupra pielii are efecte de hidratare intensa si profunda, mentinandu-i elasticitatea si supletea;
  • Extractul de arnica protejeaza pielea de actiunea nociva a factorilor de mediu, are efecte antiinflamatoare, antioxidante, antiseptice si cicatrizante;
  • Caprifoiul (numita si Mana Maicii Domnului) are actiune antiinflamatoare remarcabila, detoxifica si dezinfecteaza  pielea;
  • Arnica ajuta la mentinerea stratului hidro-lipidic protector al pielii;
  • Trandafirul, potrivit pentru orice tip de ten, are actiune antioxidanta marcata, previne imbatranirea prematura si aparitia ridurilor; in cazul tenurilor obosite, le revigoreaza, le reda luminozitatea, tonicitatea si fermitatea.
  • Aloe  vera este o planta care ajuta la mentinerea sanatatii pielii, pe care o detoxifica, o hidrateaza si o hraneste, redandu-i luminozitatea si tonicitatea; gratie propretatilor antiinflamatorii si antibacteriene, este eficienta si in cazul tenului cu probleme, acneic;

·        Ca si pielea, organ social prin excelenta, parul ramane un simbol al frumusetii si farmecului, in special pentru femei. Si acesta este supus agresiunilor externe, iar sanatatea lui este influentata de alimentatia noastra, de gradul de hidratare sau de agresiunile din urma expunerii termine/vopsitului etc.

·        Cand alegeti produsele pentru ingrijirea parului tineti cont ca acestea sa fie potrivite pentru tipul de par si nevoia acestuia. Daca va doriti produse prietenoase cu parul si care sa aiba efecte de lunga durata, optati pentru acelea care au la baza extracte naturale ce mentin sanatatea scalpului si a firului de par, prevenind deterioarea acestora.Utilizarea plantelor sub forma de decoct la rece permite conservarea puternica a proprietatilor benefice ale acestora.Adaugarea unor molecule de keratina vegetala (fito-keratina), o proteina extrasa din grau, bogata in aminoacizi, accentueaza actiunea de protectie a firului de par, pe care il intareste si ii confera volum.


·        Ingredientele care au beneficii vizibile si cunoscute de-a lungul timpului asupra ingrijirii parului sunt:
  • Urzica are actiune tonica asupra scalpului si parului si intensifica circulatia capilara locala. Totodata, stimuleaza cresterea firului de par, ii confera stralucire, previne si combate aparitia matretii;
  • Musetelul mentine sanatatea scalpului, combate matreata si stimuleaza cresterea parului;
  • Brusturele, cunoscut pentru actiunea sa anti-cadere a parului, are si efect antiseptic si antiinflamator asupra scalpului. Uleiul de brusture este deosebit de util pentru parul uscat, deteriorat, devitalizat;
  • Proteinele din grau si in actioneaza ca un scut protector ce impiedica deshidratarea si favorizeaza nutritia firului de par;
  • Galbenelele hranesc si regenereaza firul de par, conferindu-i stralucire si culoare;
  • Salvia, bogata in vitamine si minerale, este foarte utila parului deoarece are efecte astringente, antioxidante si antibacteriene.

·        Sa nu uitam ca natura ne este prietenul cel mai bun si mai fidel. Natura adaposteste secretul sanatatii si frumusetii noastre.

·        Dr. Ruxandra Constantina
·        Medic medicina generala,
·        Specialist Medicina familie
·        Competenta apifitoterapie


Trimiteți un comentariu

Adaugare comentariu

Tasteaza cuvantul cheie dorit si apasa ENTER